doar un gand

Nu nu as da timpul inapoi, vreau sa traiesc fara regrete. Nu imi pare rau pentru nimic, tot ce a fost, e parte din mine, nu am de gand sa rememorez trecutul; in schimb, am grija sa faci parte din viitorul meu :)

:)

Ni se intampla tuturor sa ramanem fara glas.

Stiti voi, atunci cand surprinderea, fericirea, dragostea nu au loc in inimile noastre mici.

Cand inima aia mica nu face fata batailor, ca mai apoi sa stea pentru o clipa in loc.

De ziua mea, dupa saptesprezece ani de cand exist, inima mi-a stat in loc mai mult de o clipa.

Datorita voua, datorita iubirii voastre.

Cel mai frumos cadou de ziua mea, a fost dragostea in care m-ati infasurat, m-am simtit ca un vierme de matase.

Matasea aceea pretioasa.

Va iubesc din tot sufletul.

A&F 2115

Si ea il iubeste nespus, el nu va afla niciodata cat, niciodata nu va putea aprecia corect.
Nu spun ca iubirea se masoara, ea e una singura, si e la bucata - totul sau nimic.
Si totusi, el o face sa se simta intreaga, el o protejeaza, el o iubeste.
El i-a schimbat viata, pentru el - ea traieste si iubeste la modul prezent,nu la modul imperfect...si cu atat mai putin la perfectul compus.

Te iubesc.

psihopata

imi vine sa va crap capul!

p.s.: in mii de bucatele

fluture, niciodata

esti intr-o masina, si te indrepti spre sud, apoi intorci rapid, te indrepti spre nord. daca faci asta de multe ori, s-ar putea sa se strice motorul. asadar, cei ce te asteptau in sud, cei ce erau siguri ca vei veni, vor fi dezamagiti, iar cei din nord se vor bucura, pentru putina vreme, e drept...caci soferul va ramane nehotarat. si soferul acesta, va fi mereu o scarba de om, si scarba asta, nu va fi niciodata un fluture.

Se face tot mai tarziu...

Totul sta in loc, nimic nu se mai misca. Am impresia ca visez. Trezeste-ma.

Ma simt ca in mijlocul unui cutremur. Aud tipete, zgomote ce se estompeaza.

Totul se clatina, tremur, n-am aer. Ma simt...goala in interior, bate vantul prin mine.

Apoi un zid. Se inalta in fata mea, si in jurul meu, raman captiva. Pamanul se misca,

totul fuge de mine parca. Si ma trezesc sub daramaturi, facuta bucati sub ramasitele

unor amintiri ce nu ma lasa. Nu pot sa tip, nu am voce. Nu pot sa mai cred, n-am speranta.

Se face tot mai tarziu, sunt singura in camera asta, si totul comploteaza impotriva mea.

Totul imi rade in fata, spunandu-mi ca sunt un zero barat. Nu ma mai lupt, poate asa e.

Buzele imi ard, sunt negre si sunt crapate de durere. Mainile imi tremura. Sunt bolnava.

Obrajii imi sunt umezi, plang? Da, plang, sa fiu a naibii! Nu e mare diferenta intre un mort si mine. Probabil ca mortul, nu ar putea scrie acum, nu? Si probabil ca nu l-ar ustura ochii. Ingropati-ma, apoi treziti-ma cand se termina totul. Nu vreau sa traiesc cutremurul asta.

Mi-am pierdut sclipirea, veselia, dragostea si bucuria de a dansa, a canta si ... nimic nu e vesnic.

Invat sa cad, fara ca nimic sa ma tina legata in siguranta.